În 2012, în timpul parcurgerii unei porțiuni din creasta celebrei Monte Rosa (lanțul muntos alpin cu cea mai mare concentrare de vîrfuri de 4000 m, aflat la frontiera dintre Italia și Elveția), admirînd marea de creste și vîrfuri alpine din jur, mă tot opream cu privirea către sud, ațintită  spre un pisc a cărui siluetă m-a fascinat din primul moment. Din cețurile alb lăptoase ale zorilor, mi se dezvăluia treptat privirii, în reflexele rozii – albastre ale răsăritului, un crîmpei de paradis, un paradis terestru: Gran Paradiso.

Cu cei 4061 m ai săi, Gran Paradiso reprezintă punctul culminant din Alpii Graici, cuprinși între valea Aosta și cîmpia Piemontului. Este singurul vîrf de 4000 m situat în întregime pe teritoriul italian, restul piscurilor de 4000 de metri ce pot fi urcate din Italia, fiind împărțite de către aceasta cu Franța și Elveția.

Gran Paradiso seen from Monte Rosa

Am păstrat vie amintirea acestui vîrf, ca și dorința de a urca pînă pe creștetul său și, patru ani mai tîrziu, în drumul nostru spre Mont Blanc, am găsit că cel mai nimerit pentru a ne aclimatiza corespunzător, este să facem o tură de vreo cîteva zile tocmai pe Gran Paradiso. Reușeam să comprimăm în felul acesta,  două excursii într-una singură. De altfel, consider că este cea mai bună variantă de aclimatizare pentru Mont Blanc, avînd în vedere altitudinea atinsă (4061 m) și proximitatea față de acesta.

Gran Paradiso este unul din patrumiarii din Alpi relativ ușor de atins. Vîrful poate fi abordat pe două rute distincte, cotate PD, adică puțin dificil (Peu Dificille), pornind de la una din cele doua cabane care deservesc masivul, ambele situate la altitudinea de 2700 metri: Vittorio Emanuele II și  Frederico Chabod.

Indiferent de ruta aleasă, sînt necesare în jur de 5 – 6 ore pentru a ajunge pe Gran Paradiso și încă 3 – 4 ore pentru a face cale-ntoarsă. Cum imprevizibilul este la el acasă pe munte, am avut șansa să parcurg amîndouă traseele, legînd cabanele într-un veritabil circuit al paradisului.

Noi am ales să urcăm pe ruta Chabod, mult mai spectaculoasă și mai diversă decît varianta care pleacă de la cabana Vittorio Emanuele. Traseul se desfășoară de-a lungul ghețarului Laveciau, ghețar complex, cu cîmpuri de crevase printre care trebuie sa navigăm cu atenție, avînd priveliști deosebite asupra feței nord-vestice a lui Grand Paradiso și a seracurilor de gheață aninate pe versantul vestic.

Așadar, într-o zi toridă de iulie, 2016, la nici 24 h de la plecarea noastră din Iași, mă aflam  în fața cabanei Chabod, la 2700 m, într-un decor fantastic. Abia ce scăpaserăm de rucsacii grei din spate, după ce îi căraserăm vreme de 4 ceasuri, pe poteca ce pleacă din valea Valsavarenche. Acum, în încercarea de a-mi destresa coloana, stăteam lungit cu fața în sus pe o bancă și admiram jocul de nori. Cam așa arăta cerul la orele 14 deasupra paradisului:

Cum am ajuns aici? Pai cam așa: avion Iași – Bergamo, de aici autobuz pînă la marea haltă către Alpi – Milano Centrale, apoi metrou pînă la autogara Milano Lampugnano. Mai departe, un autocar pînă în localitatea Villeneuve în valea Aosta, cu transbordare în La Crete și, după o noapte petrecută la Hotel Valdotain din Villeneuve, un ultim autobuz, matinal, ce ne lăsa pe valea Valsavarenche în locul numit Praviou, de unde începe traseul spre cabana Chabod.

Traseul ce pornește din Praviou, urmărește o potecă ce străbate o frumoasă pădure de zade și pini, avînd o lungime de aproximativ 4 km și o diferență de nivel de 900 m.

La scurtă vreme după ce am sosit la Chabod, am aflat că prognoza meteo era favorabilă ascensiunii vîrfului doar pentru ziua următoare; după aceea, vremea s-ar înrăutăți pentru o zi, poate chiar două, adică exact cînd am fi intenționat noi să urcăm, după o zi de aclimatizare.

Nu ne-a trebuit mult timp pentru a lua o decizie pe cît de logică, pe atît de neașteptată: vom porni spre vîrf chiar la noapte, pentru a profita de vremea frumoasă ce se anunță a doua zi. Ne vom deplasa într-un ritm mai lent decit de obicei, eventual și cu pauze mai dese, dînd astfel timp organismului să-și ajusteze procesele la realitatea barică atît de schimbătoare în ultimele 48 ore. Știu, e un pic cam brusc să urci un vîrf de 4000 m a doua zi după ce ai pus piciorul în Alpi, însă merita încercat. Dacă lucrurile nu mergeau bine pe parcursul ascensiunii, făceam cale-ntoarsă, alegîndu-ne cu o simplă tură de aclimatizare și cu o bună cunoaștere a particularităților ghețarului Laveciau și a problemelor pe care le ridică traversarea acestuia.

 

The north-west face of Gran Paradiso
Și iată-ne pornind cu noaptea-n cap. Un lung șir de luminițe mișcătoare ne indică foarte clar calea de urmat. După aproximativ două ceasuri, pe la 3100 m altitudine, gata, pătrundem în împărăția ghețurilor. Ne aflăm la marginea ghețarului Levacieu. Ne oprim pentru a ne pune colțarii și a ne lega în coardă. Sîntem așa de aproape de fața nord vestică a lui Gran Paradiso!
Înaintăm încet , într-o liniște mormintală, spartă doar de scrîșnetul ritmic al colțarilor pe gheața cu reflexii gri albăstrui. Cînd și cînd facem zigzaguri printre crevase. Peste cîteva din ele sărim nu fără mari emoții. Sîntem ultimii dintre toți cei care au plecat în această dimineață spre vîrf.

Towards Gran Paradiso following the Chabod route, on Laveciau glacier


Grivola (3968m)

 

 

 

 

După vreo trei ore și jumătate, undeva la aproximativ 3800 m, ieșim pe un fel de platou, unde ne intersectăm cu traseul ce urcă de la cabana Vittorio Emanuele. Facem aici un lung popas pentru a ne reîncărca bateriile. Pe măsură ce urcam, devenise tot mai clar pentru noi că nu ne vom înapoia pe același traseu la cabana Chabod. Prea multe riscuri  pe ghețar în a doua parte a zilei, cu atîtea crevase ale căror poduri de zăpadă erau înmuiate de soare. Cochetasem noi cu ideea de a face un traseu sub formă de circuit, plecînd de la Chabod spre Gran Paradiso, apoi de aici în coborîre pînă la Vittorio Emanuelle și mai departe, pînă la Chabod, dar rămăsese pînă acum la stadiul de ,,ce fain ar fi să” sau ,,ce-ar fi dacă”.. Ei bine, acum chiar luam decizia de a pune în practică gîndul acesta.

Ciarforon ( 3640 m )
Grande Casse (3855 m)

Pornim mai departe. Din acest punct și pînă pe vîrf, cele 2 rute se suprapun. Schimbăm direcția de mers, de la E spre N-V, descriind un arc de cerc larg pe sub Becca de Montcorve și Il Roc, niște proeminențe stîncoase ascuțite, ca niște turnuri. Încet încet, ne apropiem de zona somitală, trecem și de bergschrundul de la 4000 m și intrăm pe creasta stîncoasă, formată din stive groase de roci, îngustă și mărginită pe ambele părți de hăuri impresionante. Aici se formează în mod curent ambuteiaje umane, iar astăzi nu este o excepție. În fața noastră, la o aruncătură de băț, zărim statuia cea albă a Fecioarei Maria. Înaintăm greoi, mai mult stăm locului și așteptăm să se mai decongestioneze traseul. Mă delectez cu ampla panoramă din jurul meu. Pe lîngă mine, lumea se tot foieste în încercarea de a ajunge la Madonna cocoțată puțin mai sus. Practic, ne mai desparte un traverseu scurt, cu asigurări fixe. Unii încearcă să abordeze urcușul spre Madonna pe altă parte, opusă traverseului amintit, însă nu reușesc. Timpul trece și noi tot batem pasul pe loc. Mă gîndesc că poate n-ar trebui să forțăm norocul, supralicitînd. Întotdeauna am urmat semnele subtile ale muntelui, ca să  zic așa. Nu mă cramponez de ideea de a atinge musai Madonna; imi e totuna dacă merg pînă la ea sau nu. Mă simt privilegiat de soartă că am putut ajunge aici azi, acum. Curînd, după o oarecare frăsuială, ajunge și Cată la aceeasi concluzie. Si cum stăteam asa, deodată observ deasupra noastră rotindu-se larg, un vultur bărbos, un zăgan. Treptat, se apropie de noi, planînd pe curenții de aer. Ce exemplar frumos! Ce întîlnire am putut avea la 4000 de metri înălțime!

On the rocky ridge of Gran Paradiso

Cerul se acoperise de nori. Începem să coborîm. Am vrut noi circuit de o zi, dar în final s-a transformat într-unul de 2 zile, fiind nevoiți să petrecem noaptea la cabana Vittorio Emanuele. A avut grijă să ne schimbe planurile vremea, care s-a tot înrăutățit pe măsură ce coboram pe ghețarul Gran Paradiso spre VE, astfel încît, cam cu 20 minute înainte de a ajunge la cabană, ne-a prins o răpăială teribilă, ce nu avea să se sfîrșească decît a doua zi pe la amiază. Foarte primitori italienii de la VE și foarte înțelegători cei de la Chabod cînd le-am comunicat prin telefon schimbările survenite în planul nostru.
Seara ne prindea în sala de mese a cabanei VE, delectîndu-ne cu deliciile bucătariei italiene și savurînd pe îndelete o Bira Moretti în cinstea reușitei noastre.
Ciarforon seen from Vittorio Emanuele hut

Ziua următoare, după ceasul amiezii, ne-am pornit spre Chabod, pe traseul de legătură dintre cele două cabane, o rută folosită foarte mult de către cei care fac trekking. Ce spectacol ne oferea natura! Ce cețuri, ce fuioare albe se ridicau din vale, învelind și dezvelind munții! Și, la un moment dat, am zărit ivindu-se din ceața albă, animalul emblematic al parcului național – capra ibex. Eram de trei zile aici și de-abia acum vedeam aceste minunate animale.



View of Valsavarenche valley, on the route from Vittorio Emanuelle hut to Chabod hut

Spectacular moraines of Laveciau glacier
View from the terrace of Chabod hut (2710 m)
Chabod hut

A venit și momentul plecării. Coborîrea către Pravieu nu o facem pe același traseu, ci pe o variantă a acestuia, foarte spectaculoasă. Admirăm pe îndelete ibexii, care trîndăvesc la soare. Mai jos, observăm și 2 ciopoare de capre negre, cu mulți pui.






După patru zile petrecute în paradis, ne luam la revedere de la munte. Ne îndreptăm pașii acum către Monte Bianco. Imaginea lui Gran Paradiso însă , avea să ne urmărească pe tot parcursul turei în muntele alb, parcă reamintindu-ne că făcea de- acum parte din panteonul nostru montan:

– mai întîi, pe versantul italian, într-un ungher tare strîmt și sălbatic, unde, la o altitudine de 3000 m stă aninată deasupra unor hăuri imense cabana Gonella. Dacă în Monte Rosa, Gran Paradiso ne arătase fața sa estică, cu imensul ghețar Tribulazione, acum, de pe terasa refugiului Gonella, admiram fața nord vestică.

Gran Paradiso seen from Gonella refuge, on the Italian side of Mont Blanc
Before the darkness falls

– iar mai apoi, pe versantul francez, chiar în timp ce pășeam pe creștetul Mont Blancului, încheind în mod apoteotic șirul întîlnirilor mele vizuale cu marele paradis.

Gran Paradiso (left) seen from the top of Mont Blanc

 

 

 

Advertisements