Georgia on My Mind

Într-o dimineață foarte ploioasă de iulie a anului 2017, puneam piciorul pe pămînt georgian, după 4 ore de zbor cu un  Boeing al companiei poloneze Lot, pe ruta Varșovia – Tbilisi. Gamarjoba Sakartvelo, Salut Georgia! Mă aflam la începutul unei călătorii care urma să se desfășoare pe parcursul a 12 zile și al cărei scop principal era ascensiunea pe vîrful Kazbek, iar secundar, vizitarea unei regiuni care-și păstrează aura de mister în zilele noastre, ca și în urmă cu sute de ani, Svanetia.

Kazbek este unul dintre vîrfurile cele mai mari ale Caucazului, lanțul muntos ce se desfășoară pe mai bine de 1000 de km, între Marea Neagra și Marea Caspică. Are o înălțime de 5033 m și se află la granița dintre Georgia și Osetia de Nord (parte componentă a Federației Ruse). Către Caucaz ne-am îndreptat gîndurile ani la rînd, iar acum uite că ne îndreptam în sfîrșit și pașii.

Ziua întîi:  Tbilisi – Kazbegi

E ora 5 dimineața. 160 de km ne mai despart de Kazbek. Avem timp berechet pentru a ajunge azi la poalele lui. Stăm o vreme în aeroport pentru a ne dezmetici și ocupa de cîteva lucruri esențiale înainte de a porni în necunoscut. Mai întîi banii. Exact la ieșirea din aeroport sînt cîteva case de schimb valutar, cu rate de schimb foarte convenabile. Noi am schimbat 600 euro pentru 1633 Gel (1Euro = 2,72 Gel). Apoi, ne-am luat cartele telefonice pentru a putea comunica atît în Georgia, cît și în exterior.

Ne urcăm în autobuzul 37, care face legătura între aeroport și Tbilisi și mergem pînă în dreptul stației de metrou Amulabari. Coborîm adînc în subteran, folosind o scară rulantă interminabilă și luăm metroul pînă în Didube, cea mai importantă piață din Tbilisi, un adevărat viespar uman.

La ieșirea din metrou ne întîmpină cîțiva inși care sînt în stare să ne rezolve orice problemă legată de transportul în întreaga Georgie și nu numai.  Avem două posibilități de a ajunge în Kazbegi, localitatea situată chiar la poalele Kazbekului, de unde începe ruta noastră de ascensiune: marshrutka, cursa oficială, care se face cu un fel de maxi taxi de 18 locuri, la ore aproximative, cu 10 lari de persoană sau cursa particulară, cu mașina întreprinzătorului, 4 – 5 persoane, dublu ca preț. Hai să mergem pe varianta a doua, zic. Ne lăsăm pe mîna unuia care ne inspiră mai multă încredere, conduși printre mașini și gherete pînă la locul unde are parcat autoturismul propriu, un Mitsubishi de 7 locuri.

,,Ten minutes”, ne spune el întărind și cu mîinile, după care pleacă și ne lasă singuri în mașina lui. Plouă într-una. Noi tot așteptăm să plecăm odată către Kazbegi, dar se vede treaba că percepția timpului se face în cu totul alt mod pentru șoferul georgian. După o vreme, mă duc pînă la ieșirea din metrou, unde aștepta georgianul nostru să agațe alți turiști . ,,Five  minutes”, ne asigură el cu aerul cel mai firesc. Fac cale-ntoarsă, căscînd gura pe la tarabele oamenilor. Mai trece un timp și îl văd că se întoarce însoțit de un turist asiatic. Îl întreb încă o dată cînd plecăm. ,,Five minutes”, am înțeles. Trebuia să așteptăm pînă se umple mașina. Mai pierdem vremea uitîndu-ne prin piață. Ne trezim că avem și o coechipieră din Letonia. Mai era nevoie de încă o persoană, care însă nu-și mai făcea apariția. Și noi tot așteptăm si așteptăm. Remarcabil calmul imperturbabil pe care-l afișa  georgianul în fața  nerăbdării noastre crescînde. În cele din urmă plecăm.

Koba, căci așa îl cheamă pe șoferul nostru, se dovedește a fi un tip tare de treabă și un ghid pe cinste. Ne vorbește despre frumusețile zonei, oprește din proprie inițiativă pentru a ne arăta lucruri interesante, chiar dacă pe ploaie. Facem și o oprire mai lungă la Ananuri, un complex fortificat din secolul al 17-lea, în incinta căruia se află o frumoasă biserică.

Luăm contact și cu natura brutală și imprevizibilă a Caucazului: în urma ploilor abundente, porțiuni din celebrul drum militar georgian au devenit impracticabile circulației auto, torenții capricioși inundînd drumul cu materiale transportate de pe versanții abrupți.

Pe măsură ce urcăm spre pasul Jvari, ceața devenea tot mai groasă, astfel încît nu am putut vedea mare lucru din cea mai renumită stațiune de schi din Georgia, Gudauri. Am făcut totuși un drum scurt cu mașina pînă la monumentul prieteniei, un cilindru masiv din beton, ridicat aici în 1988, în cinstea prieteniei ruso-georgiene.

Koba ne-a lăsat chiar la poarta pensiunii Maya’s Guest House, unde făcusem rezervare pe Booking, pentru o cameră dublă cu baie comună, la prețul de 35 lari. Ne aflam la poalele Kazbekului, însă privirile noastre nu pătrundeau la înălțimi mai mari de 2200 -2500 m, datorită păturii groase de nori ce acoperea crestele Caucazului.

Ziua a doua: Kazbegi – Stepansmida – Sabertse

Mă trezesc dimineața devreme pentru a merge pînă la centrul de închiriat echipament montan, în vederea închirierii unei perechi de parazăpezi ( 5 lari pe zi – am platit 25 pt. 5 zile). Cu o seară înainte, vorbisem cu gazda noastră despre posibilitatea de a transporta rucsacii  cu calul pînă la Sabertse, un loc de corturi situat la 3000 m alt. Rămăsese ora 9 pt. plecare. Noi stăteam afară pregătiți si nici urmă de cal.

În entuziasmul care mă cuprinsese la gîndul că voi vedea în sfîrșit lanțul caucazian din Georgia, m-am apucat să învăț cîte ceva din limba georgiană înainte de a veni aici. Încheg o minimă și banală conversație cu fetița gazdei, care se învîrte pe afară. Cum te cheamă, ce faci, încîntat etc. Maică-sa prinde ultimele frînturi . ,,Hei, english, english, talk in english”, îi strigă ea fiicei sale. Apoi mă readuce cu picioarele pe pămînt – ,,you don’t need georgian”.

În scurtă vreme ne anunță gazda că omul cu calul ne așteaptă tocmai sus la Stepansmida și că cineva ne va transporta pînă acolo cu jeepul, fără a majora prețul convenit înainte (100 lari). Așa că, fără să fi intenționat, ne-am pomenit că facem distanța dintre Kazbegi și Stepansmida cu 4×4, pe un drum absolut bestial, prin pădure de pin în mare parte. Aceasta este activitatea principală de turism aici: transportul cu jeepuri de la Kabegi la Stepansmida și înapoi. Toată zona colcăie de Mitsubishi Delica, care urcă sau coboară pe pantele abrupte ale Kazbekului. Un tur-retur costa intre 30 si 50 lari, în funcție de puterea de negociere, nr. de persoane.

Ajungem la Stepansmida, cea mai veche mănăstire din Georgia, construita pe la 1300. Și cea mai cunoscută. Hotărîm să o vedem la întoarcere pe îndelete. Ne întîlnim cu proprietarul calului, schimbăm cîteva cuvinte și apoi ii dăm rucsacii nostri grei, de cîte 25 kg fiecare.

Mergem agale pe pantele înierbate, sub bătaia razelor de soare din ce în ce mai arzătoare. Din cînd în cînd, o ceață fină învăluie versanții verzi. Pînă în șaua Arsha, la 3000 m altitudine ne intersectăm cu cîteva grupuri de turiști din Georgia, Israel și Norvegia, cu care mai sporovăim pe drum, mai ales cu georgienii.

 

 

Ajungem în șaua Arsha pe la 12. De aici avem o amplă perspectivă asupra lanțului muntos Kuro. Kazbekul deocamdată nu se arată , este acoperit de nori groși. Doar ghețarul Gergeti îl pot vedea și,  în prelungirea limbii acestuia, o văiugă imensă, spectaculoasă, un fel de canion, ca o rană deschisă în trupul muntelui. Ne continuăm traseul printr-o coborîre ușoară și apoi pe o lungă curbă de nivel, prin pajiști montane împănate cu o puzderie de flori multicolore. Încet încet ne apropiem de locul nostru de campare, Sabertse.

 

Reperăm rucsacii noștri așezați la baza unei stînci mari, întocmai cum ne asigurase cărăușul. Un loc relativ plan, cu numeroase platforme de cort. Dăm și peste un izvoraș mic, chiar lîngă potecă.

Nu departe de locul de campare se află canionul care mă impresionase așa mult observîndu-l din șaua Arsha. Acolo am petrecut restul zilei, pe marginea acelui mic canion, urmărind jocurile de nori, lumini și umbre în ceasul asfințitului și tot așteptînd să zărim Kazbekul.  Un vînt rece bătea dinspre nord – vest, făcînd norii să se deplaseze cu repeziciune, exact ca într-un clip time lapse.  Într-un tîrziu, cortina noroasă se dă la o parte, lăsîndu-ne să vedem pentru prima dată silueta maiestuoasă și impunătoare a Kazbekului. Ce apariție!