Zidul

Prolog
   Am un cufăr cu vise peste care nu se așterne niciodată praful. Cînd și cînd, ridic capacul și scot la iveală cîte unul mai vechi sau poate chiar unul dintre cele mai noi, după cum vrea soarta, pentru a-i da o formă concretă, întocmai ca un olar care-și modelează lutul pentru a obține vase si oale, după plăsmuirea imaginației sale. Mai des poate decît ar trebui, deschid cufărul pentru a mai adăuga cîte un vis nou-nouț. Și de fiecare dată cînd fac asta, trebuie să mă asigur că lucesc toate celelalte, chiar dacă unele mai tare, iar altele mai puțin. Într-o zi, am scos unul care sclipea așa de puterrnic, de parcă abia îl depusesem acolo. Era unul despre un zid și ceea ce e dincolo de el. Privit și dintr-o parte, și din alta. Și despre drumul pînă la el. Un zid cu totul și cu totul aparte. Făcut de mama natură. Din piatră și gheață peste piatră.
——————
    Undeva, în inima lanțului caucazian lung de peste 1000 de kilometri, acolo unde s-au manifestat cel mai vîrtos forțele geomorfologice și geotectonice în timpul ultimei orogeneze alpine, se găsește una din cele mai uimitoare forme de relief de pe Terra. Mai multe vîrfuri semețe, înalte de 5000 de metri, au fost îngrămădite unele-n altele, zămislindu-se în felul acesta un masiv zid muntos, cu pereți verticali împănați cu ghețari suspendați și seracuri ce se prăbușesc ciclic în hăurile de peste 2000 de metri care-l mărginesc și pe o parte, și pe alta. Zidul acesta se desfășoară neîntrerupt pe o distanță de 13 kilometri și constituie frontiera naturală dintre Rusia și Georgia. I se spune Bezengi Wall.

Uite așa se vede pe Google Earth acest zid. Acesta este versantul rusesc:

The russian side of Bezengi Wall
 Iar acesta este versantul georgian:
The georgian side of Bezengi Wall
Multă vreme am umblat pe aici doar cu gîndul, ani la rînd. Apoi, a venit anul 2017, cînd, împreună cu prietenul meu, Cătălin, am avut șansa de a bate pentru prima dată potecile Caucazului georgian, în drumul nostru spre Kazbek, unul din marile vîrfuri caucaziene. De la înălțimea sa, am putut distinge aievea, oarecum intuitiv, zidul cu pricina, pierdut între cele mai înalte piscuri ale acestui lanț muntos. Neaparat trebuie să-l vedem de aproape, ne-am zis atunci, chit că nu urcăm deloc pe el.
Bezengi Wall (red arrow) and the highest peaks of Caucasus seen from the top of Kazbek: Elbrus (5642 m) – pink; Dykh-Tau (5204 m) – green; Koshtan -Tau (5124 m) – yellow
Ce a urmat e lesne de înțeles, căci munții la care visăm atîta amar de vreme sînt ca un drog pentru noi, ca sa zic așa, și, întocmai ca la narcomani, dacă vrei să iei o doză nouă, faci și pe dracu-n patru s-o obții. După o raită de peste 700 km, stăteam cocoțați pe un deal de la marginea așezării Ushguli și trăgeam cu nesaț în mine priveliștea ce mi se înfățișa înaintea ochilor. Am zăbovit așa, cu privirea pironită pe trupul muntelui vreme de cîteva ceasuri bune. Imaginea de aici mi s-a gravat așa de tare pe creier, încît îmi place să cred că nici dacă voi fi atins de alzheimer, nu mi se va șterge din memorie.
The ultimate view from Svanetia (Georgia): Bezengi Wall seen fro Ushguli. In the center, Shkhara – the highest peak of Georgia (5203 m).

Şi a venit în sfîrşit şi anul de grație 2018, cînd am mai dezlegat cîteva dintre secretele Caucazului, de data asta de pe partea rusească. Unul dintre ele era, desigur, Bezengi Wall.  Ca să poți ajunge aici, trebuie mai întîi să te inarmezi cu multă răbdare pentru a răzbate prin meandrele birocrației și geografiei rusești. Totuși, la cîți ani am așteptat pînă să pun piciorul pe versantul rusesc al Caucazului, chestiunea cu birocrația mi s-a părut un fleac.

Dau pe repede înainte și iată-ne într-o dimineață însorită de iulie, stînd pe muchia ascuțită a morenei laterale a ghețarului Bezengi și scrutînd zarea albastră din care răsare brutal zidul cel alb. Se vede ca-n palmă. Sîntem pe cale să pornim către ținta noastră – Bezengi Wall. Acolo, bine ascuns într-unul din cotloanele sale, refugiul Djanghi Kosh ne așteaptă undeva la 3200 m, pentru a petrece o noapte in crunta sălbăticie. Avem de parcurs aproximativ 15 km de aici, unde sîntem acum, în baza alpină Bezengi, la 2200m, și o diferență de nivel de 1050 m.

Gata, îi dăm drumul! Coborîm nerăbdători spre firul văii glaciare, ne oprim la postul de grăniceri, davai propusk, spasiba și încă 2-3 politețuri, după care spre ghețar ni-i calea!

Ultimele spasme ale gheții sînt înăbușite sub stive groase de nisip, pietriș, bolovani şi blocuri mari de piatră, amestecate haotic sub imperiul hazardului.

Sîntem scufundați deplin în visul nostru, pe care-l trăim aievea, cu fiecare pas ce ne poartă către zidul pus de-a curmezişul în fața noastră. Deocamdată nu vedem decît 3 din cele 6 vîrfuri imense ce formează crenelurile marelui zid: silueta piramidală, surprinzător de zveltă totuși a Gestolei în partea dreaptă,  Katyn Tau, ca un trapez foarte bine pus în evidență de tușele groase ale gheții ce-i atîrnă pe creștet și, la stînga, Djangi  Tau, masiv şi greoi, acoperit în întregime cu mantiile sale de gheață înfoiate într-o încremenire ce parcă sfidează atracția gravitationala şi încălzirea globală deopotrivă.
Towards Bezengi glacier and Bezengi wall

Părăsim în scurt timp firul văii şi ne deplasăm tot mai mult spre partea stîngă a acesteia (dreapta ghețarului în sensul de curgere), urmărind în urcuş uşor poteca firavă şi sinuoasă, ce se strecoară printre depozitele morenaice laterale, cu aspect de cocoaşe uriașe. Ca printr-un labirint mergem pe aici, uneori nemaizărind deloc zidul alb. Pînă ajungem la gheață pură mai e cale lungă. La un moment dat chiar ne apropiem prea periculos de versant, intersectînd gurile de debușeu ale unor organisme torențiale.

Marginile superioare ale văii glaciare sînt franjurate de ravene uriașe și torenți sălbatici ce mușcă cu voracitate din trupul muntelui.Urmele lăste de aceștia sînt impresionante. Îmi imaginez ce diluvii trebuie să se producă aici primăvara sau toamna. Tot ce se întîmplă pe ambii versanți ai văii glaciare, are un caracter imprevizibil, temporar și iminent.

 

 

 

Katyn Tau (4979 m)

 

A closer look at the icy cap of Katyn Tau (4979 m)

 

Gestola (4859 m)

 

 

 

Djangi Tau (5074 m)

 

The left side of Bezengi glacier

 

The omnipresent hazard on the right side of the Bezengi glacier

 

 

 

The Hanging White

 

Misses Tau (4425 m)

 

 

 

Aproaching the medial moraine of Bezengi glacier

 

 

 

 

 

At the foot of Dykh Tau, the second highest peak of Caucasus.

 

 

Along the medial moraine of Bezengi glacier

 

Towards the within. The north side of the Bezengi Wall.

 

Înaintăm constant pe ghețar. O ceață deasă se ridică încet, de pe vale, călcîndu-ne pe urme. Ne ajunge, învăluindu-ne  exact cînd ne apropiem de un larg cîmp de crevase. Sîntem aproape de zona în care ghețarul Bezengi îşi schimba brusc direcția de curgere cu 90°, de la NV spre NE.
 Facem o pauză mai lungă pentru a ne alimenta puțin. Poate se mai duce ceața între timp. Nu se duce. Nu-i bai, mi-am luat azimuturile dinainte, aşa că sînt pregătit să navighez şi fără vizibilitate dacă e cazul. Stiu că trebuie să ne îndreptăm tot mai către stînga noastră, spre marea cascadă de seracuri aflată pe partea dreaptă a ghețarului, în sensul său de curgere. Undeva în zona aia trebuie să ieșim noi de pe ghețar și să urcăm pieptiș pragul glaciar  pentru a ne putea apoi continua drumul spre Djangi Kosh.

 

 

 

The leading light
Încă nu găsim că e necesar să ne punem colțarii, aşa că înaintăm cu grijă , făcînd slalom printre crevasele largi şi sărind peste cele mai înguste. Înconjurat aşa de alb, de albul ceții şi cel al zăpezii, am un acut sentiment arctic. Mă gîndesc la Nansen, cum se îndrepta el pe jos spre polul nord, pe banchiza de gheață puternic crevasată,  tragînd după el sania cu provizii. Totuşi ceața ne învăluie prietenos. Ba se mai ridică, ba iar se lasă, permițîndu-ne să tragem cu ochiul la repere topografice.
Zărim nu foarte departe, prin pînza albicioasă a ceții diafane, sclipirile seracurilor instabile din marea cascadă de gheață. Hai că mergem în direcția bună şi nici nu mai e aşa mult pînă vom ieși la marginea ghețarului. Trebuie doar să găsim o modalitate de ne strecura printr-un ultim cîmp de crevase laterale, adînci şi late, care-mi amintesc de cele de pe Aletsch. Ne deplasăm intuitiv, fără ezitare printre ele, de parcă am mai fi fost pe acolo. Gata! Încă vreo cîțiva paşi prin gheața topită, mocirloasă de la contactul cu pămîntul şi sîntem la baza pragului glaciar peste care se pravaleşte marea de seracuri.
The falling ice of the Bezengi glacier

 

 

 

 

Zig-zagging through crevasses

 

 

 

După o scurtă pauză, începem să urcăm panta foarte abruptă. Prindem o potecă firavă și o urmăm pînă în punctul în care devine mult prea expusă pentru a continua cu rucsacii destul de mari din spate. Așa că ne întoarcem și căutăm o variantă mai sigură. Puțin mai jos și înspre cascada de gheața, reușim să traversăm, nu fără emoție, patul de rocă nudă al unui rîu ce se prăvălește precipitat, în mici cascade, pe versantul prăpăstios.  Continuăm apoi pe serpentine strînse pînă ieșim deasupra pragului glaciar. Pentru scurtă vreme sîntem măturați de o măzăriche ușoară.
Delicate traverse of some exposed terrain, on the path to the upper lateral moraine at 3000 m.
Impalpable
Creation
Ethereal
Bezengi glacier
The end of the steep slope, on the path that leeds to the upper lateral moraine’s nose, close to the seracs fall.
Ne tot rotim în jurul nostru, vrăjiți de frumusețea locului. Deodată, vedem cum se îndreaptă spre noi un tip îmbrăcat în ținută de camuflaj. Aha, din nou grăniceri! Din nou davai propusk și spasiba, însă acum schimbăm ceva mai multe amabilități cu soldatul prietenos, care chiar ne face și cîteva poze cu aparatul nostru. De aici țin sub observație întreaga zonă, asigurîndu-se că nimeni nu încalcă fruntariile Federației Ruse.  Acum, de exemplu, este interdicție pentru ascensiunea oricărui vîrf din Bezengi Wall, atît pentru străini cît și pentru ruși. Numai pînă la refugiul Djangi Kosh este permis accesul public, dar noi oricum nu vrem să mergem mai departe.
Solitude
After a fresh dose of pure ecstasy, at 3000 m, close to Bezengi Wall
Ne luăm rămas bun de la grăniceri și plecăm mai departe. Cale de 2,5 kilometri mergem doar pe creasta ascuțită a morenei ghețarului Bezengi, de pe partea sa dreaptă.  Traseul este de vis. Sînt cuprins de beatitudine. Este atît de bestial, încît, la fiecare cîțiva pași simt nevoia să mă opresc pentru a face poze și admira peisajul pe îndelete. În fața noastră se ridică magnific ultimul bastion al zidului, Shkara, cel mai înalt vîrf al Georgiei și al treilea din întregul lanț caucazian. Sub noi, mai jos cu 100 – 150 de metri, puternic brăzdat de crevase adînci pe toată suprafața sa, ghețarul Bezengi încinge ca un brîu, zidul pe la baza sa. Din nou, ceața ne dă tîrcoale, înaintînd încet în urma noastră, inăbușindu-și parcă pornirea de a înghiți totul cu albul ei opac. La un moment dat părăsim morena și continuăm în urcuș accentuat la început, dar mai apoi pe curbă de nivel, pe versantul din stînga morenei, traversînd cîteva văiugi.
The path along the lateral moraine of Bezengi glacier
The icy secrets of Djangi Tau
Huge masses of ice and snow cover the north face of Bezengi Wall
The frozen world of Shkara
The mighty presence

Towards Djangi Kosh refuge
Engulfed
Through
Alone
După 11 ore de mers pe ghețar, ajungem, în sfîrșit, la refugiul mult dorit. Este ora 8 seara și ne aflăm la 3200 m altitudine. Țipenie totală. Nu mai e nimeni aici. Refugiul este construit în două ape, din lemn învelit cu tablă groasă. Intrăm, dăm jos rucsacii din spate, stăm vreo cîteva minute să ne tragem sufletul și mergem să căutăm repede o sursă de apă prin apropiere. Găsim, nu foarte departe, un firișor de apă ce se scurge de sub un mare petec de zăpadă. Aici, în timp ce luăm apă, asistăm la ultimul act al grandiosului spectacol din inima Caucazului, înainte de a se lăsa cortina nopții. Cohorte groase de nori călăresc tot mai apăsat crenelurile zidului, înainte de a se deda dezmățului furtunos pe care-l pun la cale, fapt trădat de bubuielile înfundate și trosniturile ce se succed din ce în ce mai des în sînul lor.
The Remains of the Day

Nici bine nu ne întoarcem la refugiu, că și începe descătușarea norilor. Ascultăm cu atenție răpăiala năpraznică abătută asupra micului nostru adăpost. E un întreg război în cerul de deasupra noastră, cu salve puternice de fulgere și tunete. La lumina lanternei frontale, cercetăm pe îndelete interiorul refugiului. Constatăm că avem de toate: izoprene vechi, întinse și pe prici, și făcute sul, șlapi și chiar adidași pe care nu ezităm să-i folosim, butelii cu gaz pentru primus, cutii cu ceai negru, condimente și sare, dispuse frumos pe polițe de lemn, oale de aluminiu pentru gătit, inclusiv un polonic. Dispunem chiar și de o mică bibliotecă, cu cărți rusești, evident. Pe pereți, stau agățate tot felul de pungi, al căror conținut nu am avut totuși curiozitatea să-l vedem. Toată starea asta de lucruri din interior mă trimite cu gîndul la podul casei bunicilor. Ne simțim ca-n sînul lui Avram aici, în refugiul acesta micuț, înghesuit între marile vîrfuri ale Caucazului, în sălbăticia asta crasă. O pace imensă îmi cucerește întreaga ființă. Intangibilul a devenit tangibil.

Dimineața, mă trezesc cu mult înaintea lui Cătă și ies afară să trag în mine peisajul mirific în care mă aflu. Nu am mult timp la dispoziție, doar cîteva ore pîna vom face cale-ntoarsă. Sînt cuprins în continuare de beatitudine. Stau singur pe o piatră, cu privirea pierdută printre ghețurile albe ce îmbracă versanții prăpăstioși ai Shkarei și ai lui Djangi Tau, care-și etalează cu dărnicie secretele. Cuvintele sînt de prisos, iar pozele nu surprind decît o fărîmă din măreția lucrurilor de aici.
Acum am răspunsul la enigma ce învăluia ca o ceață misterioasă întregul zid și nu mă mai satur să-l pătrund cu mintea, cu sufletul. Gata, cercul e închis, imaginea e completă.
Se trezește și Cătă. E și el beat de fericire. Nu facem decît să ne arătăm unul altuia, plini de încîntare, aceleași lucruri.
Shkhara East (4866 m)
Looming. The north face of Shkhara ridge.
Djangi Kosh with Shkhara in the background.
Djangi Kosh refuge, Bezengi Wall and Bezengi glacier
Djangi Kosh with Shkara behind
The lateral moraine of Bezengi glacier, observed from Djangi Kosh refuge
Drumul gheții
Heaven
Uite că vine și momentul plecării. E ora 12:30. Vom parcurge fix aceleași secvențe ale traseului, însă în sens invers.
Descending from Djangi Kosh refuge to the lateral moraine of Bezengi glacier, on the way back to the Bezengi basecamp.
White versus white
Obscured by clouds
The remains of the day II

Voi purta de-acum în mine, vie, amintirea acestui zid. În mintea mea, în sufletul meu. Căci, am omis să spun, am și un cufăr cu amintiri. Amintirile unor vise transpuse în realitate. Inestimabile. Tezaurizate. Peste care am griă să nu se aștearnă uitarea. Și una dintre acele amintiri este despre un zid dintr-un vis.

Advertisements

4 thoughts on “Zidul

  1. Mulțumesc pentru munca pe care ai depus-o sa transcrii in cuvinte și imagini cele trăite în ultimii doi ani în zona Caucazului. Foarte frumos. Am citit și mi-au dat lacrimile retrăind momentele magice de acolo.

  2. Foarte frumos scris si pozat. Musai sa mai vin si cu voi, baremi in Bucegi, de nu mai sus. Pe curand, sper.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s