Întotdeauna mi-au placut insignele, cu poveștile lor mute spuse-n tonuri vii, sclipitoare, însă pînă astăzi, niciodată nu am primit vreuna în mod oficial, drept recunoaștere a vreunui merit sau ceva de genul ăsta. Bine, aş putea aminti de insigna primită în clasa a VI-a, chipurile ca recunoaștere a activității mele de la orele de PTAP (pregătirea tineretului pentru apărarea patriei). O mai am şi acum; pe un fundal alb, rotund, este înfățișată o cască maro de pompier, totul fiind cuprins de un cerc roșu pe care scrie PRIETEN AL POMPIERILOR. Nu-mi aduc aminte prin ce m-am remarcat la acele ore sau dacă am ieșit cumva în evidență, însă trebuie să fi avut ceva aptitudini de clarvăzătoare diriginta mea de atunci cînd mi-a înmînat acea insignă, căci iată, 29 de ani mai tîrziu, chiar sînt prieten al pompierilor, activînd ca paramedic voluntar la un detaşament IGSU din localitatea în care trăiesc. Însă nu despre asta vreau să vorbesc acum.
De ce zic pînă astăzi? Deoarece astăzi este o zi memorabilă pentru mine. Astăzi, 22.09.2019 este ziua în care, alături de alți 8 colegi, am devenit lider montan internațional, iar pentru a fi consfințit acest statut, am primit cea dintîi insignă a mea cu adevărat importantă. Este extraordinară. Insigna aceasta îmi conferă dreptul de a ghida turiști în ture de drumeție montană oriunde în lumea largă. Are forma rotundă şi înfățișează o floare de colț pe un fundal roșu, încadrat de două cercuri albastre, concentrice, cu margini argintii, pe care sînt gravate sigla şi denumirea unei federații acceptate şi recunoscute internațional pentru reglementarea şi standardizarea profesiei de ghid montan: UIMLA / Union of International Mountain Leader Associations. Adică Uniunea Asociațiilor de Lideri Montani Internaționali. Mi-a fost acordată în urma absolvirii cursului de lider montan internațional, organizat de Societatea Liderilor şi Ghizilor Montani din România (SGLM), singura asociație din România recunoscută internațional, fiind afiliată la această mare familie care se cheamă UIMLA. 
A fost o ceremonie frumoasă, cu multe emoții, cu multă bucurie. A fost o ceremonie în care am analizat şi discutat problemele actuale ale turismului montan din România, am vorbit despre posibile căi de rezolvare a acestora, aşa cum le-am identificat şi gîndit noi, toate acestea susținîndu-le public, sub forma unor proiecte concepute special pentru a marca încheierea acestui lung ciclu de formare profesională. Am certitudinea că unele dintre ideile exprimate în aceste proiecte vor fi implementate într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Aceasta ceremonie a constituit şi un prilej de a cinsti memoria celui care a fost Carl Lehmann, la mormîntul căruia am ajuns parcurgînd la pas, centrul vechi al oraşului de la poalele Tîmpei. Pentru cine nu ştie, Carl Lehmann a fost primul ghid montan angajat de ONT şi unul dintre cei care au avut un cuvînt greu de spus în alpinismul românesc. Printre altele, este cel care a parcurs pentru prima dată creasta Pietrei Craiului pe timp de iarna, în 1927, creastă pe care tot el a şi marcat-o în anii 30.
Țin în mînă insigna UIMLA, cuprins de o bucurie imensă, observîndu-i detaliile şi reflexiile metalice în lumina palidă a camerei. Gîndurile mă duc departe în urmă. Într-o zi frumoasă de octombrie a anului 2017, porneam pe lungul şi greul drum al devenirii ca lider montan internațional, un drum presărat cu nenumărate urcuşuri şi coborîşuri, atît la propriu cît şi la figurat, de-a lungul căruia mi-a fost dat să trăiesc adevarate revelații şi să-mi îndeplinesc visuri croite cu mult timp în urmă. Un drum în care am acumulat enorm pe plan spiritual, afectiv şi intelectual. Nici nu aveam cum altfel, după 1200 de ore de pregătire teoretică şi mai ales practică, pe parcursul cărora am străbătut în lung şi-n lat, nu mai puțin de 12 munți, atît din țară , cît şi din străinătate, după sute de km (aproximativ 400 km) parcurşi cu piciorul pe poteci marcate şi nemarcate, prin zăpadă, colb, noroi şi ploaie, în miezul zilei, sub arșița soarelui sau în bezna nopții, la lumina lunii şi a frontalei. Nu a fost lapte şi miere tot timpul. Am avut momente de încordare extremă, de stres, au fost şi momente în care am simțit gustul amar al eșecului, au fost momente cînd am avut senzația că stau cu sabia lui Damocles deasupra capului, toate cauzate de evaluările care s-au succedat cu regularitate în toată această perioadă, mai ales de cele cu caracter eliminatoriu. Acum, după 2 ani de zbateri, iată-mă ajuns la capătul acestui drum, copleșit de un noian de cunoştințe, amintiri şi stări vii pe care le port în mine. Au yoghinii o sintagmă foarte tare pe care o folosesc în tehnicile de meditație: salt care survine prin acumulare. Cam aşa a fost cursul acesta, ca un imens salt în timp, la capătul căruia m-am trezit altceva: lider montan internațional.
Dar să depăn povestea de la început.
Iată-ne o mînă de oameni strînşi în fața unei pensiuni din Moeciu de Sus, sosiți din toate colțurile țării , ba chiar şi de peste hotare, făcînd cunoștință unii cu alții: Alba, Cluj, Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Republica Moldova, Cehia. Eram 14 de toți, mînați aici de dorința de a accede la acest curs de formare profesională, unic în Romania – lider montan internațional. Toți frămîntați de curiozitate în privința admiterii la acest curs. Ştiam că exigențele sînt foarte mari, noi înşine aflîndu-ne aici în urma unei trieri drastice a dosarelor depuse la înscriere, 14 din 57, după cum aveam să aflăm mai tîrziu. Fuseserăm înstiințați că toate probele vor fi eliminatorii: interviu, examen scris, examen practic. Standardul UIMLA este foarte ridicat şi nu se va face nici un rabat de la el, nu se va trece cu vederea nici o greșeală, aşa ni s-a spus. Şi într-adevăr, aşa a şi fost: s-a picat şi la teorie, s-a picat şi la practică.
În aşteptarea comisiei de examinare, lumea schimbă impresii despre munți, expediții şi echipament. Aud prin preajma mea vorbindu-se de munți mari, unii cu nume de legendă, ce mi-au înflăcărat imaginația de-a lungul vieții mele de montaniard, Cotopaxi, Denali, Matterhorn sau Dufourspitze. Uau! Ce bazați! îmi zic. Ia să culeg nişte informații la cald! Dar iată că se întrunește comisia de examinare, alcătuită din trei membri: Marian Anghel, Adrian Glăvan și Florin Bana. Gata, ne pregătim să-nceapă marea testare!
Mai întîi, proba scrisă! Măi frate, m-am simțit ca la examenul de admitere la facultate, cînd erau 14 candidați pe un loc. Adică examen în toată regula. M-am pomenit că am în fața mea un test grilă de ,,doar” 100 de întrebări care mă purtau prin diferite ramuri ale geografiei – geografie fizica, geografia României, meteorologie, geografia turismului şi istoria turismului montan, biogeografie. Mi-am stors creierii vreme de două ceasuri încercînd să răspund la ele. Trebuia să răspund corect la minim 70 dintre acestea pentru a merge mai departe, în caz contrar, totul terminîndu-se atunci, acolo. Din fericire, am trecut cu bine peste acestă primă probă. A urmat apoi interviul, care a fost mai mult o discuție pe marginea cv-ului montan, despre ce ne aduce la acest curs şi despre intențiile de viitor.
A doua zi urma să dăm proba practică, dar nu ştiam în ce anume va consta aceasta. Adica ştiam doar că va trebui să parcurgem un traseu, dar cît de lung, pe unde anume, habar n-aveam. Şi n-am ştiut decît cu 5 minute înainte de plecare cînd, după ce ne-a verificat la toți rucsacii pentru a observa ce anume avem la noi, îl văd pe Marian că desfășoară o hartă şi ne cheamă la el. Aplicați peste hartă, aşa conspirativ parcă, ne indică traseul de parcurs. Dupa un răgaz scurt, ne întreabă pe fiecare în parte, în cît timp vom parcurge traseul. Protestez, spunîndu-i că am nevoie de mai mult timp, pentru a studia harta mai bine, traseul, documentare etc. ,,Un lider montan trebuie să ia decizia rapid, să calculeze imediat opțiunile în teren”, imi dă el replica. Ei bine, ia atunci 7 ore. Hai 8. Notează răspunsurile pentru fiecare în parte, în vederea confruntării cu realitatea de la finalul zilei.
Şi pornim în marea probă de anduranță, dar nu numai despre anduranță a fost vorba, ci şi despre multe alte lucruri subtile, unele din ele chiar foarte subtile, care îmi scăpau. Am fost împărțiți în 3 grupe de cîte 4 oameni, fiecare grupă avînd un avans de 15 minute în fața celei care urma la rînd.
Țin minte că pe tot parcursul turei am avut senzația că sîntem urmăriți. O senzație de care nu am scăpat nici la turele de anduranță ulterioare, din cadrul evaluărilor eliminatorii. Or fi toți trei examinatorii sau poate or fi mai mulți? Oare pe unde s-or fi plasat strategic observatorii noștri? În şaua aceea sau dincolo, pe creastă? Pe unde or sta pitiți ? Ne cercetează cu binoclul? Iată ce întrebări reveneau cu regularitate în timp ce ne deplasam pe cărarile Bucegilor. Unii dintre noi, mai iuți de picior, aveau tendința să meargă înaintea celorlalți, depărtîndu-se de grup. Şi atunci încercam să găsim soluții de compromis, pentru a merge grupați. Căci asta era chestiunea asupra căreia observasem că puneau accentul examinatorii: managementul grupului, cum ne armonizăm unii cu alții, în condițiile în care abia ne cunoscuserăm (mai puțin de 24 de ore), fiecare cu stilul său de mers, cu obiceiurile sale, cu estimările proprii în privința traseului.
Ceva răspunsuri la frămîntările noastre aveam să căpătăm cînd am ajuns la refugiul din şaua Strunga. Aici ne aşteptau frumos Florin şi Adi, ceilalți doi examinatori. Facem o pauză scurtă, ronțăim cîte ceva, ne ajustăm echipamentul, timp în care vorbim cu cei doi. Atrag atenția asupra faptului că nu ştiu care sînt criteriile de evaluare la aceasta probă, ce anume urmăresc ei la noi. ,,Tot”, îmi zice Adi. ,,Eu te evaluez la orice, în fiecare moment, şi cum îți aşezi rucsacul, şi cum îți legi şireturile de la bocanci, tot. Uite, chiar şi acum cînd stai de vorba cu mine, te evaluez”. Mda, fiind astfel pe deplin edificat, pornim mai departe, spre cabana Padina, sub privirile scrutătoare ale celor doi, iar apoi şi mai departe, trecînd prin toate punctele stabilite de Marian, la care a trebuit să facem şi poze pentru a dovedi că am fost acolo.
La final, mulțumesc din toată inima, tuturor celor care m-au susținut și m-au ajutat să închei cu bine această deosebită experiență care a fost devenirea ca lider montan internațional.
ÎN CREIERII MUNȚILOR 